RO 
EN 
AR 
BG 
ZH 
ZH_HK 
ZH_TW 
CS 
NL 
FR 
DE 
EL 
HU 
IT 
LT 
PL 
PT 
SK 
ES 
SV 
TR 
Definiția materialelor plastice
Termenul "plastic" se referă la o gamă largă de compuși sintetici sau semisintetici produși fie prin polimerizare, fie prin reacție de condensare. Materialele plastice produse prin aceste reacții sunt maleabile și pot fi turnate sau extrudate în obiecte sau filme sau pot fi utilizate la fabricarea altor produse, cum ar fi acoperiri și adezivi. Cuvântul "plastic" provine din cuvântul grecesc "plastikos", care înseamnă "care poate fi modelat sau modelat", și a fost folosit ca substantiv pentru aceste materiale sintetice încă din 1884.
În prezent, termenul este utilizat într-o varietate de moduri; se poate referi la materiale care constau din diverși polimeri sintetici, cum ar fi polietilenă, PVC sau nailon. În alte cazuri, se poate referi, de asemenea, la rășini sintetice obținute prin polimerizarea unor molecule mai mici, cum ar fi fenoli, aldehide sau amine; aceste rășini sunt adesea utilizate pentru operațiuni de turnare și de turnare.
Definiția plasticului termorigidabil
Un plastic termorigid este un polimer care începe fie ca un solid moale, fie ca un prepolimer lichid vâscos sau ca o rășină și care este întărit ireversibil printr-un proces de polimerizare. Curățarea se realizează prin încălzirea materialului (în general, la peste 200°C) fără a-l topi. Odată întărite, aceste materiale plastice nu pot fi topite și readuse la forma lor inițială, ci pot fi doar incinerate sau mărunțite. Deoarece întărirea implică reticulația lanțurilor care formează coloana vertebrală a polimerului, materialele plastice termorezistente sunt uneori cunoscute și sub denumirea de polimeri reticulați.
Cele trei tipuri principale de materiale plastice termorigide sunt:
- Rășini fenolice, pe baza reacției dintre fenol și formaldehidă. Acestea au fost primele materiale plastice termorigide comerciale și sunt utilizate pe scară largă și în prezent în aplicații precum electrice izolație, piese turnate și acoperiri.
- Rășini poliesterice nesaturate, pe baza reacției dintre acizii dicarboxilici nesaturați (de obicei acidul maleic) și alcooli dihidroxilici (de obicei etilenglicol). Aceste rășini sunt utilizate în mod obișnuit în produsele din plastic ranforsat cu fibră de sticlă (FRP).
- Rășini epoxidice, bazată pe reacția dintre epoxizi (numiți și oxirani) și agenți de curățare, cum ar fi aminele sau acizii. Rășinile epoxidice sunt foarte versatile și sunt utilizate în numeroase și diferite aplicații inclusiv adezivi, acoperiri și materiale compozite.
Ce este un polimer
Un polimer este un compus chimic format din molecule mari, alcătuit din unități structurale repetitive; aceste unități sunt de obicei conectate prin legături covalente. Polimerii se regăsesc într-o mare varietate de produse, inclusiv materiale plastice, cauciucuri, adezivi și textile.
Termenul "polimer" provine din cuvântul grecesc πολύς ("polus", care înseamnă "mulți/mulți") și μέρος ("meros", care înseamnă "parte"). Cei mai simpli polimeri sunt lanțuri liniare de monomeri; monomerii sunt moleculele individuale care se leagă între ele în succesiune pentru a forma lanțuri de polimeri. Cu toate acestea, polimeri mai complecși pot fi formați din monomeri cu mai multe grupe funcționale, formând polimeri ramificați sau polimeri reticulați.
Polimerii pot fi naturali sau sintetici. Polimerii naturali includ proteinele, acizii nucleici și celuloză. Polimerii sintetici sunt fabricați din monomeri pe bază de petrol, cum ar fi etilena și propilena.
Polimerii au o gamă largă de proprietăți care depind de structura lor moleculară. De exemplu, rezistența și elasticitatea fibrelor, cum ar fi Kevlar și nailon, provin din structura lor de tip lanț lung, în timp ce flexibilitatea cauciucului provine din structura sa reticulată.
